biserica ortodoxa romana

Ce a făcut biserica ortodoxă română pentru victimele de la colectiv?

Este întrebarea care stă pe buzele tuturor. Nu se mai caută neapărat adevărații vinovați ai acestei tragedii fără margini, vedem cum niște manipulatori de calitate propagă în spațiul public un atac concentrat la Biserica Ortodoxă, transformând-o, peste noapte, în călăul acelor tineri care au murit, nevinovați, doar pentru că s-au aflat în momentul nepotrivit, la locul nepotrivit.

Care sunt acuzele aduse Bisericii?

Multe. Unele reluate și răsuflate, cărora li s-au tot adus contra răspunsuri, dar cine ar trebui să audă, nu o face: Biserica mănâncă banii de spitale de la stat. Avem peste 14.000 de biserici și doar 400 de spitale. Biserica ia banii de salarii ai medicilor. Cică statul dă 500 de milioane de euro anual pentru salariile preoților (nici nu merită să mai vii să contra argumentezi o astfel de aberație) în timp ce salariile medicilor consumă din bugetul statului doar 200 de milioane de euro.

Dar cea mai importantă acuză care îi este adusă Bisericii Ortodoxe Române este aceea că a lipsit din spațiul public în aceste zile în care toată lumea a încercat să iasă în față pentru a-și manifesta solidaritatea cu victimele. Deci, practic, Bisericii i se reclamă faptul că nu a ieșit și ea din spațiul ei normal de manifestare, reprezentat de altare, pentru a face un pic de spectacol pe acolo…eventual o cădelniță cu tămâie, două trei rugăciuni, un amin și gata.

Cine acuză Biserica?

Aceeași oameni care în tot restul timpului, al vieții lor, nu fac altceva decât să batjocorească lucrarea bisericii. Cei care râd de preoții care îndoctrinează și țin societatea românească la nivel de Ev Mediu. Cei care vorbesc de odoarele Bisericii, reprezentate de sfinții ei, și de ale lor moaște, ca despre niște oase, la care se închină doar proștii.

Dar a făcut Biserica ceva pentru a-și manifesta lucrarea în fața acestei tragedii?

Da. Și încă a făcut cel mai important lucru posibil. Lucrarea tainică și sfântă a ceea ce ține această lume vie: Sfânta Taină a Liturghiei, a rugăciunii supreme, a Jertfei lui Hristos de pe Golgota, care este retrăită odată cu fiecare Sfântă Liturghie. Și ca o noutate pentru toți cei care umilesc sfânta Biserică, trăim peste 1000 de ani în care nu a existat zi în care pe pământul României să nu se fi săvârșit Sfânta Liturghie.

liturghie

Unul din momentele extrem de importante ale Sfintei Liturghii, în fapt, premergător ei, este slujba Proscomidiei, adică slujba pregătirii darurilor de pâine și vin ce vor fi aduse spre sfințire și apoi spre împărtășire la momentul potrivit al Liturghiei. Acolo, alături de Agnețul ce îl reprezintă pe Hristos, de părticica Maicii Domnului, ale celor nouă cete de îngeri și sfinți, se vor așeza, părticică cu părticică și miride (fărâmituri) din prescură cu numele fiecărui din cei vii și cei morți din neamul nostru. Acestea vor fi apoi, la momentul potrivit al Liturghiei, puse în Potirul unde se va afla Trupul și Sângele Domnului.

Sfinții Părinți povestesc despre puterea nemărginită a acestui moment liturgic. Despre cum, inclusiv cei care sălășluiesc în Iad primesc o clipă de împărtășirea cu Dumnezeu, oferindu-li-se șansa de a se ridica din Iad în Rai spre a-L vedea pe Dumnezeu.

Asta au făcut preoții Bisericii Ortodoxe Române în toate aceste zile. Au săvârșit sfânta Liturghie pentru cei trecuți la cele veșnice întru mod atât de tragic, pentru a le alina călătoria către întâlnirea cu Scaunului de Judecată al lui Dumnezeu. Au săvârșit parastase pentru cei trecuți la veșnicie, s-au rugat și au săvârșit sfântul Maslu pentru cei ce încă se luptă pentru viața lor.  Asta în loc să se facă părtași vinovați ai unui spectacol mediatic.

Prea puțin pentru o țară ce vrea circ cu orice preț. Pentru o țară ce ar fi în stare să îi ceară și lui Hristos de pe Cruce, că n-au venit încă Capatos, Gherghe și Măruță să filmeze.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s