sinaxar

Pomenirea morților – Moșii de Iarnă

În pregătirea pentru începutul Postului Mare, dumnezeieștii Părinți au așezat, în sâmbăta dinaintea Lăsatului Sec de carne, adică a Înfricoșătoarei Judecăți, să se facă pomenirea de obște a tuturor celor trecuți la Domnul. Motivul principal al punerii acestei pomeniri în această sâmbătă este legat de faptul că la A doua venire a Domnului ne vom înfățișa cu toții. Pentru că, din păcate, muți creștini mor fără pregătirea și pocăința necesară, Biserica face mijlocire și pentru ei, ca să se poată bucura și ei de bucuria veșniciei alături de Dumnezeu.

În perioada Postului Paștelui, pomenirile de obște au loc în fiecare sâmbătă, și se sfârșesc odată cu Sâmbăta lui Lazăr. Sunt locuri din țară unde se obișnuiesc să se citească pomelnicele preț de 40 zile, acestea se numesc Sărindare. În aceste zile de pomenire, mai întâi se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie și apoi slujba Parastasului. Termenul de parastas vine din greacă și se traduce prin ”a mijloci”, pentru că noi, cei vii, facem rugăciuni de mijlocire către Dumnezeu pentru sufletele celor răposați.

Despre importanța parastaselor ne vorbește și Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina: ”Din toate acestea se arată că sufletului după moarte îi este cu neputință să mai facă vreo lucrare mântuitoare sau să se slobozească din legăturile nedezlegate ale iadului, și că numai Sfintele Liturghii, rugăciunile rudelor și ale drepților făcute pentru ei, precum și milosteniile, se fac pricină de mântuire și de slobozire din legăturile Iadului.”

mosiideiarna

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s