liturgica

Sfânta și Marea Luni

În Sfânta și Marea Luni din Săptămâna Patimilor se face pomenire de Fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. Fericitul Iosif: Sfinții Părinți au așezat în această Sfântă și Mare zi de Luni pomenirea Fericitului Iosif din Vechiul Testament, întrucât acesta a fost una din figurile care l-au prefigurat… Citește în continuare Sfânta și Marea Luni

duminici · praznice

Duminica a șasea din Post (Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile)

Sosit-au zilele mântuitoarelor Patimi ale Domnului. Începând cu slujba din Duminica aceasta, a șasea din Post, Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, intrăm în Săptămâna Mare, săptămâna cea mai frumoasă din an, în care mergem alături de Hristos la Patimi și Răstignire, pentru a fi vrednici apoi de Învierea cea de a treia zi. Pentru ca… Citește în continuare Duminica a șasea din Post (Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile)

duminici

Duminica a cincea a Postului (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Iată-ne ajunși, cu voia lui Dumnezeu, în ultima Duminică a Postului Paștelui dedicată aducerii în fața noastră, ca ajutor, ca exemplu, ca sprijin în călătoria noastră către Înviere, a unui sfânt, a unei sfinte. Iar Duminica a V-a a Sfântului și Marelui Post a fost rânduită de Sfinții Părinți pentru pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca. Nu… Citește în continuare Duminica a cincea a Postului (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

liturgica

Denia Acatistului Bunei Vestiri

În perioada Postului Paștelui există câteva momente liturgice speciale, marcate ca atare și în tipicele bisericești. După prima săptămână, când avem citirea pe zile a Canonului celui Mare în cadrul Pavecerniței, următoarele zile deosebite ca și slujire sunt miercuri și vineri în săptămâna a cincea a Postului, când avem slujbele Deniilor (Utrenia săvârșită seara) Canonului… Citește în continuare Denia Acatistului Bunei Vestiri

duminici

Duminica a patra a Postului (A Sfântului Ioan Scărarul) – „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!„

Am intrat, cu ajutorul bunului Dumnezeu, în linie dreaptă pe drumul nostru către Înviere. După ce duminica trecută ne-am rezemat un pic de Sfânta Cruce, pentru a ne odihni și a prinde un pic de putere, Sfinții Părinți ne aduc azi ca și învățătură și exemplu viața Sfântului Ioan Scărarul și a scării sale, scara… Citește în continuare Duminica a patra a Postului (A Sfântului Ioan Scărarul) – „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!„