sinaxar

Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena

Sfinții Împărați cei întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, reprezintă cea mai importantă sărbătoare a lunii mai. Cinstea lor este întocmai cu cea adusă sfinților Apostoli, tocmai pentru că amândoi au râvnit către Hristos și au slujit lui cu aceeași pasiune precum Apostolii. De numele celor 2 împărați se leagă unele din momentele extrem de importante din viața creștinismului:

– Sfântul Împărat Constantin este cel care, prin edictul de la Milano (Mediolan), din 313, garanta toleranță religioasă în tot Imperiul Roman. Asta înseamnă practic legalizarea creștinismului.

– Tot Sfântul Împărat Constantin este cel care organizează primul mare Sinod Ecumenic, la Niceea, din anul 325, Sinod la care este condamnata erezia lui Arie. Acest Sinod este cel la care au fost stabilite și primele dogme ale sfintei credințe.

– De numele sfintei Împărătese Elena se leagă descoperirea celei mai importante relicve a creștinismului, Crucea Domnului, a cărei descoperire o prăznuim la 14 septembrie. Tot ea este cea care a construit biserici creștine în toate locurile sfinte din Ierusalim, cum ar fi Biserica Învierii sau Biserica închinată Maicii Domnului, în grădina Ghetsimani.

Iată cum, prin aceste scurte istorisiri legate de faptele celor doi împărați, înțelegem de ce cinstirea adusă lor este atât de mare. Și cât de important este rolul lor în istoria omenirii și în istoria creștinismului. Practic, după perioada apostolilor, ei sunt cei care pun punct perioadei de mucenicie creștină, oprind torturilor și chinurile la care au fot supuși creștinii, pentru ca apoi să contribuie la înflorirea creștinismului pe tot pământul.

Evanghelia zilei: Ev. Ioan 10, 1-9, Ev. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat, adevărat vă spun vouă: cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cine intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui; şi oile sale le cheamă pe nume şi afară le mână. Şi când le-a scos afară pe toate oile sale, merge înaintea lor şi oile merg după dânsul, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu merg, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă a grăit-o Iisus către ei, dar ei n-au înţeles ce însemnau cuvintele Lui. Deci iarăşi le-zis Iisus: adevărat, adevărat vă spun vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine, sunt furi şi tâlhari; dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: prin Mine de va intra cineva, se va mântui; şi va intra şi va ieşi, şi păşune va afla.„

„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, gândiţi-vă că M-a urât întâi pe Mine. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi pe al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus vouă: nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face din pricina numelui Meu, fiindcă nu ştiu pe Cel care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi grăit lor, păcat nu ar avea; acum însă nu au cuvânt de îndreptăţire pentru păcatul lor. Cel care Mă urăşte pe Mine, şi pe Tatăl Meu urăşte. De n-aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, păcat n-ar avea; şi totuţi, după ce l-au văzut, M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu, ca să se împlinească cuvântul cel scris în legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine. Încă şi voi mărturisiţi, pentru că sunteţi de la început cu Mine.

Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniţi în credinţa voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi şi chiar va veni vremea, când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu.„

Predică la prăznuirea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena – Părintele Cleopa.

Iubiţi credincioşi,

Când a binevoit Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pâraiele de sânge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor şi ale mărturisitorilor Săi şi să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfântul şi Preascumpul Sânge al Fiului Său, atunci şi-a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ.

Sfinţii Împăraţi şi „întocmai cu Apostolii” Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărăţea peste Galia şi Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmaş la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfânta Elena.

Auzind el că Maxenţie, care împărăţea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe creştini şi dărâmând sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Deşi avea mai puţini ostaşi ca Maxenţie, el îşi punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Şi iată că în amiaza mare, i se arătă o cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: „Cu acest semn vei birui”.

Apoi a poruncit ostaşilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri şi pe armele lor şi aşa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfântul Constantin a biruit pe Maxenţie, înecându-l în apa Tibrului, lângă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mântuirii 313.

Ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act împărătesc în acelaşi an, după sfatul maicii sale, cunoscut până astăzi sub numele de „Edictul de la Milan”, prin care s-a dat desăvârşită libertate tuturor creştinilor, lăsând astfel pe fiecare să creadă cum voieşte.

Mare bucurie a cuprins atunci întreaga creştinătate, văzând pe sfinţii episcopi şi preoţi ieşind de prin închisori, văzând capiştile idoleşti dărâmându-se, iar în locul lor, biserici frumoase înălţân-du-se. Astfel, uneltele de tortură se aruncau, cuptoarele cele aprinse în care se ardeau creştinii se lăsau în părăsire, animalele sălbatice care ucideau pe creştini în arene se slobozeau, iar creştinii, umplându-se de multă bucurie, mulţumeau lui Dumnezeu cu rugăciuni şi lacrimi fierbinţi.„

sd_imparati_constantin_si_elena_21_mai

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s