duminici

Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului. Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic)

Evanghelia rânduită pentru astăzi ne pune în față un exemplu de credință care îl face până și pe Dumnezeu să se minuneze. Credința sutașului că e nevoie doar de un cuvânt din partea Mântuitorului pentru a-i vindeca sluga venea în contrapondere tocmai cu lipsa de credință din partea poporului ales. Și nu se poate spune că Domnul nu lucra și la vedere, prin fapte și cuvinte care ar fi trebuit să le deschidă ochii. Tocmai de aceea Mântuitorul le și spune: „mulți de la răsărit și de la apus vor veni și se vor odihni cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob, iar fii împărăției vor fi izgoniți.„ arătând astfel răspândirea creștinismului.

13_israel_-_capernaum_-_biserica_greceasca-9

Tot astăzi se face și pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic, de la Calcedon, ce a avut loc în anul 451.  Aici este combătută erezia lui Nestorie , afirmând „Hristos este o singură Persoană neîmpărțită, El nu este din două Firi, ci în două Firi„. Tot aici este reconfirmată Pentarhia (ordinea cinstirii bisericilor apostolice): Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim.

Evanghelia zilei:

„În vremea aceea, când a intrat Iisus în Capernaum, iată că s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L şi grăind: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Iisus i-a zis: voi veni şi-l voi tămădui. Dar sutaşul, răspunzând, a zis: Doamne, eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi se va tămădui servitorul meu; căci şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i zic acestuia: du-te, şi se duce; şi celuilalt: vino, şi vine; şi servitorul meu zic: fă aceasta, şi face. Auzind acestea, Iisus S-a minunat şi a zis celor care veneau după Dânsul: adevărat vă spun vouă: nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Drept aceea vă spun că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob, în împărăţia cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi izgoniţi în întunericul cel mai din afară, acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: du-te, şi, după ce ai crezut, fie ţie! Şi s-a tămăduit servitorul lui în ceasul acela.„

Predică la Duminica a IV-a după Rusalii, Părintele Cleopa:

„Iubiți credincioși,

Să cerem de la bunul nostru Mântuitor să ne dea și nouă credința sutașului roman din Evanghelia de astăzi. Credința și smerenia lui, ca și dragostea lui pentru sluga bolnavă, sunt virtuți care lipsesc multor creștini din zilele noastre. Să cerem de la Dumnezeu în rugăciunile noastre mai multă credință și toate virtuțile părinților noștri, care ne-au născut și crescut. Oare de câte ori s-au rugat și s-au jertfit pentru noi tata și mama? Oare nu credința lor curată și lacrimile lor ne-au făcut de atâtea ori sănătoși, ne-au ajutat în necazurile vieții, ne-au întărit în credință și ne-au ținut aproape de Hristos?

Să facem deci și noi ce au făcut părinții și sfinții noștri. Să le imităm viața, credința, smerenia, răbdarea și jertfa lor. Să ne rugăm cu credință tare în Dumnezeu pentru toată lumea, începând cu cei din casa noastră. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca fiii și rudele noastre să aibă credință tare și curată, să vină la biserică regulat, să se ferească de secte și păcate, să se vindece de boli sufletești și trupești și să urmeze în toate lui Hristos.

Să ne rugăm pentru întărirea dreptei credințe și a unității creștine în lume. Să ne rugăm cu credință pentru cei bolnavi care suferă greu și așteaptă rugăciunea și mângâierea noastră. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toți oamenii și pentru credința și dragostea noastră îi va milui Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii și al iubirii de oameni va primi rugăciunea și credința noastră, va intra în casele și inimile noastre, va întări credința și pacea în lume, va vindeca și va alina suferințele noastre sufletești și trupești, va binecuvânta pământul cu ploaie timpurie și târzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta și nouă păcatele și va mântui în dar sufletele noastre. Amin.„

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s