sinaxar

Sinaxarul zilei – 3 septembrie 2016

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei.

Sfăntul Antim era episcop al oraşului Nicomidia (în Bitinia – Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului Dioclețian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de creştini (mucenici prăznuiți în 28 decembrie). El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat să-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea. Atunci, prin harul şi providența lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alți câțiva creştini, au scăpat de moarte şi s-au ascuns în munții din împrejurimi.

03-antim_1

Tot în această zi, pomenirea sfintei Febe, diaconița la Cenchreae lângă Corint.

Această sfântă a fost diaconiță a Bisericii şi următoare sfântului apostol Pavel, care o pomeneşte în epistola către Romani 16, 1-2.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teoctist, împreună-ajunător cu marele Eftimie.

Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudaică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zinon, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre şi decapitat.

Sf. Zinon a suferit împreună cu mucenicul Antim episcopul în vremea împăraților Dioclețian (284-305) şi Maximian (305-311), care îi persecutau pe creştini. După un incendiu la curtea imperială din Nicomidia, persecuția creştinilor s-a întețit, aceştia fiind acuzați că au pus foc cu deadinsul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Vasilisa din Nicomidia.

Fiind domnitor în Nicomidia Alexandru, care prigonea pe creștini, a fost adusă înaintea lui şi sfânta. 
Domnitorul, văzând neînduplecarea ei, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea mulțumea lui Dumnezeu; atunci a poruncit să o dezbrace de îmbrăcăminte şi să o bata cu toiege. Iar ea mai mult mulțumea lui Dumnezeu. Şi atâta au bătut-o peste tot trupul, încât era o rană peste tot. Apoi a fost supusă la nenumărate chinuri, dar ea striga: „Mulțumescu-ți Doamne, Dumnezeul meu”

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia, care prin foc s-a săvârşit.

Sf. Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, în Cilicia (Asia Mică). Acesta s-a născut în orăşelul Aribazo, eparhia Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, din părinți păgâni, trăindu-şi primii ani de viață în idolatrie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care fiind aruncat în groapa de var, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sf. Mucenic Arhontiul, care cu foamea fiind chinuit, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinți împăratul Constantin cel Nou (cel Tânăr), care se săvârşeşte în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Polidor, care a mărturisit în Efesul cel nou la anul 1794 şi prin sugrumare s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s